CSARDAS LocalNews 970x250px

1 Comment

111PAUL

„Ieri, în Parcul Carol, am asistat la o scenă josnică, ce m-a îndurerat şi scârbit.

Eram la Mormântul Ostaşului Necunoscut. Aici, sunt permanent de gardă doi soldaţi. Vară sau iarnă, caniculă ori viscol, băieţii ăştia stau aşa cum vedeţi în fotografie. Neclintiţi. Străjuiesc un mormânt în care e îngropat un soldat ucis pe front. Nu-i ştim numele. El îi reprezintă pe toţi cei 225.000 de ostași care s-au jertfit în Primul Război Mondial, pentru întregirea României.

Patru puştani, nu mai mari de 12 ani, cred, s-au apropiat de soldaţii de gardă şi au început să scuipe înspre ei, de dincolo de semnul ce interzice trecerea. Înjurau şi le arătau degetul. Cei doi militari nu s-au mişcat un milimetru. Drama abia acum începe. Dacă ăştia mici erau doar nişte copii proşti, cei care treceau pe lângă ei erau adulţi. Nu doar că nimeni nu s-a oprit să pună capăt infamiei, dar majoritatea râdeau pe înfundate. Îşi plimbau pruncii în cărucioare şi se amuzau la batjocorirea soldatului necunoscut, a soldaţilor de gardă, a crucii şi a mormântului din care ţâşneşte flacăra veşnic aprinsă.

Nu sunt neapărat mândru că sunt român. Consider că ţara în care te naşti e o întâmplare pe care o faci sau nu fericită, prin modul de a fi. Nu sunt militarist. Visez la o lume în care armatele nu există, iar armele sunt transformate în pluguri. O lume în care Evanghelia lui Hristos a triumfat. Totuşi, scena de ieri, deși scurtă, m-a întristat profund.

Ca popor, nu preţuim puţinii eroi adevăraţi pe care-i avem. Fluturarea steguleţelor tricolore în mâini, pe maşini şi balcoane e ipocrizie, reflex patriotard, de sorginte naţional-comunistă. Mulţi dintre noi nu credem în nimic, mai departe de progenituri, portofel şi burtă. Nu avem nimic sfânt. Totul e o glumă, un mişto, un banc. Trăim duplicitar, fals. Dramatic e nu că suntem o cultură mică, ci faptul că facem tot posibilul să rămânem aşa, mici, meschini, fără nobleţe sufletească.

Vă rog, când treceţi prin faţa Mormântului Ostaşului Necunoscut faceţi-o cu reverenţă. Dacă nu erau cei ca el, azi, vorbeam turcă sau rusă, sub cizma unor dictatori. Avem puţine valori. Să nu le ratăm”, consemna ieri, jurnalistul Paul Palencsar pe contul său de Facebook.

 

Un fapt… o întâmplare… oarecare… ?! Oare… NUMAI ATÂT?!?!

 

Foto: Paul Palencsar

 

Loading comment... The comment will be refreshed after 00:00.
  • This commment is unpublished.
    Un bănățean · 16:15 28/04/2021
    Ba da, țara în care ne-am născut este locul unde am văzut lumina zilei, iar asta nu este puțin, ci mai degrabă totul, suntem noi, este eul nostru. Că adolescenții fac asemenea nesăbuințe nu este doar trist, ci revoltător. Că adulții privesc nepăsători și pe deasupra mai și râd de împietarea mormintelor unor oameni care au murit pentru ca ei să se poată plimba liberi, asta e de neiertat. Dacă nu îți respecți trecutul, nu poți avea viitor.
Say something here...
Cancel
Log in with ( Sign Up ? )
or post as a guest